evolutie proiect

INVESTEŞTE ÎN OAMENI!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European 
Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013  
Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.3  „Profesionişti în educaţie şi formare”
Titlu proiect: Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar
Beneficiar: Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi 
Cod Contract: POSDRU/87/1.3/S/51391

Debutează programul-pilot în cadrul proiectului „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”

Pe 28 ianuarie 2012, la sediul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost inaugurat Centrul Interregional E-UNIVERSITARIA. Evenimentul a avut loc în cadrul activităţilor proiectului strategic „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”, implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi partenerii săi, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
La eveniment au fost prezenţi membri ai conducerii Universităţii, reprezentanţi ai instituţiilor partenere din cadrul proiectului (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ) experţii formatori, precum şi persoane din grupul-ţintă (educatori, învăţători, institutori). În cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri, cadrele didactice din învăţământul preprimar şi primar au primit informaţii utile şi specifice despre modalitatea de organizare a activităţilor planificate. 
Centrul Interregional E-Universitaria va derula, prin intermediul platformei BlackBoard a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”  din Iaşi, un program acreditat de formare în sistem e-learning format din 36 de cursuri în format digitalizat, având ca beneficiari 1400 de educatori şi învăţători din trei regiuni de dezvoltare. 
Cele 200 de cadre didactice selectate în grupul-pilot vor urma, în perioada februarie-mai 2012, cursurile modulului TIC, care cuprinde 7 discipline şi oferă beneficiarilor 30 de credite profesionale transferabile. Atractivitatea şi eficienţa activităţii didactice va fi sporită şi prin acordarea de subvenţii lunare, în vederea achiziţionării de computere. 
În perioada august 2012-iulie 2013, incă 1200 de educatori şi învăţători vor avea posibilitatea de a urma cursuri de formare, oferite prin proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”, în aceleaşi condiţii avantajoase.
Toate informaţiile despre criteriile de înscriere şi calendarul procesului de selecţie vor putea fi găsite la adresawww.rifse.uaic.ro

Se inaugurează Centrul Interregional E-UNIVERSITARIA de formare în sistem e-learning  a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar

Pe 28 ianuarie 2012, la sediul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Corp R, sala 502) se va desfăşura, începând cu orele 9:30 Conferinţa de inaugurare a Centrului Interregional E-UNIVERSITARIA. Centrul Interregional E-UNIVERSITARIA este un rezultat al proiectului „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” (RIFSE), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane POSDRU 2007 – 2013.
La eveniment vor fi prezenţi membrii echipei de implementare a proiectului, reprezentanţi ai conducerii Universităţii, reprezentanţi ai instituţiilor partenere din cadrul proiectului – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, persoane din grupul ţintă (învăţători şi educatori), reprezentanţi ai mass media.
Pe parcursul derulării evenimentului se vor prezenta:

  • principalele rezultate ale proiectului RIFSE la jumătatea perioadei de implementare;
  • structura, statutul, misiunea şi oportunităţile oferite de Centrul Interregional E-UNIVERSITARIA;
  • oferta de formare a acestuia – programul acreditat de formare în sistem e-learning a învăţătorilor şi educatorilor din grupul ţintă.

La finalul întâlnirii va fi organizată o sesiune de întrebări şi răspunsuri pentru membrii grupului ţintă.
Începând cu data de 1 februarie 2012 activitatea Centrului Interregional E-UNIVERSITARIA va consta în implementarea un program acreditat de formare în sistem e-learning format din 36 de cursuri în format digitalizat, prin intermediul platformei BlackBoard, aflată în dotarea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Centrul Interregional E-UNIVERSITARIA va continua să funcţioneze după încheierea proiectului Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, asigurând sustenabilitatea rezultatelor acestui proiect pe termen mediu şi lung. În acest sens, printre obiectivele Centrului Interregional E-UNIVERSITARIA se numără consolidarea parteneriatului constituit şi atragerea de noi parteneri la nivel naţional, extinderea programelor de formare prin adaptarea flexibilă la alte categorii de cadre didactice, diversificarea ofertei curriculare şi oferirea de consultanţă şi modele de “bune practici” altor ofertanţi de formare continuă din România.
Informaţii suplimentare despre activitatea Centrului Interregional E-UNIVERSITARIA pot fi găsite accesând paginawww.rifse.uaic.ro

Selecţia grupului ţintă pentru sesiunea -pilot  derulată în cadrul proiectului
“Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” continuă

Pe tot parcursul lunii decembrie a.c., cadrele didactice din judeţele Iaşi şi Neamţ selectate să facă parte din grupul ţintă pentru sesiunea pilot a programului de formare E Universitaria au depus documentele necesare înscrierii în grupul ţintă şi au  semnat contractele de formare  şi subvenţii. Aceasta reprezintă ultima etapă din calendarul procesului de selecţie, care a debutat pe 1 noiembrie, prin completarea online a formularelor de înscriere.

Cadrele didactice interesate au putut afla toate informaţiile necesare referitoare la criteriile de eligibilitate, procedura şi documentele de înscriere, accesând pagina web a proiectului (www.rifse.uaic.ro)

Pachetul de beneficii oferite cursanţilor selectaţi cuprinde o subvenţie în valoare de 400 de lei pe lună, care va putea acoperi  achiziţionarea unui PC şi a conexiunii la Internet necesare participării la sesiunea de formare, precum şi obţinerea unui atestat de formare continuă recunoscut de MECTS pe baza căruia participanţii acumulează 30 de credite profesionale transferabile.

Oportunitatea dezvoltării competenţelor profesionale, prin participarea gratuită la un program acreditat de formare în sistem e-learning este oferită prin proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”, co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat  de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi  în parteneriat cu Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.

Unul dintre indicatorii majori de asigurare a sustenabilităţii proiectului va fi atins prin inaugurarea, la sfârşitul lunii ianuarie 2012, a Centrului interregional de formare continuă în sistem e-learning. Unică la nivel naţional, această structură va avea, ca principale obiective, promovarea programului de formare continuă a cadrelor didactice în sistem e-learning, atragerea de noi parteneri la nivel regional şi naţional, oferirea de consultanţă şi modele de bune practici, precum şi stimularea unei iniţiative de elaborare a unui Program Naţional de Formare Profesională Continuă în mediul virtual a resurselor umane din educaţie.

Detalii suplimentare despre proiect pot fi găsite pe site-ul www.rifse.uaic.ro

Continuă selecţia grupului-pilot, în cadrul proiectului 
„Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”

Proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”, co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 este implementat  de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi  în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.

Unul dintre principalele obiective ale acestui proiect, derulat în perioada 2010-2013, vizează dezvoltarea competenţelor profesionale a 1400 de educatori, institutori şi învăţători, prin participarea gratuită la un program acreditat de formare în sistem e-learning.

Sfârşitul anului 2011 marchează desfăşurarea unor activităţi de maxim impact în implementarea proiectului „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”. În această perioadă se derulează procedurile de înscriere şi selecţie, în urma cărora 200 de educatori şi învăţători din judeţele Neamţ şi Iaşi vor constitui grupul ţintă pentru Modulul TIC (Tehnici informaţionale computerizate) de formare în sistem e-learning. Timp de patru luni (ianuarie – aprilie 2012), acesta va participa la programul de formare oferit de partenerul principal, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Peste 720 de persoane şi-au manifestat deja interesul de a valorifica această oportunitate, prin completarea online a unui formular de înscriere. Pachetul de beneficii oferite cursanţilor selectaţi cuprinde o subvenţie în valoare de 400 de lei pe lună, care va putea acoperi  achiziţionarea unui PC şi a conexiunii la Internet necesare participării la sesiunea de formare, precum şi obţinerea unui atestat de formare continuă recunoscut de MECTS pe baza căruia participanţii acumulează 30 de credite profesionale transferabile.

Detalii suplimentare despre proiect,  etapele şi criteriile de selecţie pot fi găsite pe pagina web a proiectului: www.rifse.uaic.ro

Selecţia grupului-pilot, în cadrul proiectului „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”

În lunile noiembrie şi decembrie se va desfăşura procedura de selecţie a candidaţilor în vederea constituirii unui grup-pilot cuprinzând 200 de cadre didactice din învăţământul preprimar şi primar. Acestea vor participa, timp de patru luni (ianuarie-aprilie 2012), la o sesiune de formare continuă în domeniul TIC (Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării). Prin această formare se urmăreşte ameliorarea competenţelor digitale ale beneficiarilor, prin accesul la forme moderne de comunicare, facilitate de platforma e-learning a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. De asemenea, sesiunea de formare propusă oferă cadrelor didactice ce vor fi selectate o oportunitate de dezvoltare a portofoliului profesional.

Programul-pilot se adresează, în mod deosebit, cadrelor didactice din judeţele Iaşi şi Neamţ cu deprinderi minime de utilizare a computerului şi a internetului, care nu au parcurs şi alte programe de formare  în sistem  e-learning subvenţionate din fonduri  europene şi nu au acumulat 90 de ECTS în ultimii 5 ani.

Proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”, co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 este implementat  de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi  în parteneriat cu Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ. 
Unul dintre principalele obiective ale acestui proiect, derulat în perioada 2010-2013, vizează dezvoltarea competenţelor profesionale a 1400 de educatori, institutori şi învăţători, prin participarea gratuită la un program acreditat de formare în sistem e-learning.

Detalii suplimentare despre proiect,  etapele şi criteriile de selecţie pot fi găsite pe pagina web a proiectului: www.rifse.uaic.ro

Acreditarea programului de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, în derulare

În luna septembrie membrii echipei proiectului RIFSE aşteaptă cu nerăbdare rezultatele procesului de evaluare la care este supus dosarul programului de formare de către Direcţia de Formare Continuă a Personalului din Învăţământul Preuniversitar (DFCPIP). Succesul acreditării programului va însemna demararea unui program de formare continuă fără precedent în sistemul românesc de învăţământ. Programul de formare propus va cuprinde 36 de cursuri revizuite, performante şi accesibile beneficiarilor (educatoare, învăţători, institutori). Cursurile se vor derula prin intermediul platformei e-learning, aflată în dotarea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Prin modul de concepere şi de derulare, proiectul RIFSE reprezintă o noutate şi o provocare pentru formarea continuă din învăţământul preuniversitar românesc.

Luna septembrie reprezintă prima lună din cel de-al doilea an de implementare a proiectului. În această lună a avut loc şi o activitate intensă de auditare finaciară şi tehnică a întregii activităţi desfăşurate în ultimele şase luni. Seria activităţilor operaţionale adresate grupului-ţintă va debuta în luna octombrie, când vor fi aduse la cunoştinţa potenţialilor beneficiari criteriile de selecţie pentru alcătuirea unui grup-pilot. Procedura de selecţie, programată să aibă loc în lunile noiembrie şi decembrie a.c., se va adresa cadrelor didactice din sistemul preşcolar şi şcolar care îşi desfăşorară activitatea în judeţele Iaşi şi Neamţ. Astfel, 200 de persoane vor participa, timp de patru luni (ianuarie-aprilie 2012) la o sesiune de formare continuă în TIC (Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării).

Condiţiile de participare la programul-pilot vor putea fi consultate începând cu luna octombrie, accesând pagina proiectului: www.rifse.uaic.ro.

Proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” – la finalul primului an de implementare

Proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” (RIFSE), implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi partenerii săi (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ) a ajuns cu bine la finalul primului an de implementare a activităţilor propuse.

În luna august echipa proiectului a muncit susţinut la finalizarea ultimelor activităţi operaţionale pe care le-a implicat acreditarea programului de formare. În acest sens, experţii beneficiarului şi cei ai partenerilor au pregătit împreună dosarul de acreditare a programului de formare, o activitate complexă, coordonată de echipa de management din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Astfel, s-au definitivat programele şi cursurile, s-a verificat postarea lor pe platforma BlackBoard şi s-a pregătit dosarul de acreditare a programului, ce va fi înaintat Centrului Naţional de Formare a Personalului din  Învăţământului Preuniversitar spre analiză în următoarea perioadă.

Tot în luna august a fost derulată o serie de acţiuni menite să optimizeze relaţia de comunicare cu partenerii. În acest sens s-au mijlocit contacte între departamentele tehnice, financiare şi logistice din universităţile partenere şi cele din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. S-au convenit, de comun acord, modalităţile de comunicare şi circuitul fluxurilor de infomaţii, precum şi căile de rezolvare a dificultăţilor sau a blocajelor ce pot apărea în procesul de comunicare.

Finalul primului an de implementare a implicat pregătirea cererii de rambursare nr. 2. Pentru aceasta, departamentele tehnice însărcinate cu activităţile specifice au pregătit documentaţia ce va fi înaintată OIPOSDRU.

În pofida unei perioade cu multe concedii, proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” se află în plină activitate, încheind cu succes primul an de implementare.

Persoanele interesate pot obţine detalii suplimentare despre acest proiect, accesând www.rifse.uaic.ro

„Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” - un proiect atractiv pentru comunitatea educaţională românească

Proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” (RIFSE), implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi partenerii săi (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi-a diversificat în luna iulie calendarul activităţilor curente cu două noi acţiuni, menite să contribuie la sporirea vizibilităţii obiectivelor urmărite şi la fludizarea procesului de comunicare în cadrul echipei de implementare.

Una dintre acţiunile de promovare a proiectului RIFSE s-a derulat în cadrul „Conferinţei Internaţionale de Ştiinţe ale Educaţiei”, eveniment organizat între 7 şi 9 iulie 2011 de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Cu acest prilej, d-l lector univ. dr. Florin Frumos, cadru didactic în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a susţinut un workshop cu tema „Formarea continuă a cadrelor didactice în sistem e-learning – între proiect şi realitate”. Tema propusă s-a bucurat de un larg interes în rândul  participanţilor, cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, care au solicitat informaţii detaliate despre criteriile de eligibilitate şi beneficiile obţinute prin participarea la programul de formare oferit în cadrul proiectului  “Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”.

Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a găzduit pe 18 iulie, la sediul său, o întâlnire de lucru, la care au participat experţi ai instituţiilor de învăţământ superior partenere (Universitatea „Dunărea de Jos„ din Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea), precum şi membri ai echipei de management ai proiectului “Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”. Subiectele dezbătute în cadrul acestei şedinţe au vizat utilizarea platformei BlackBoard Suite şi redactarea modulelor de curs, precum şi clarificarea aspectelor de ordin financiar şi administrativ.

Începând cu luna august vor fi iniţiate procedurile de acreditare a modulelor de perfecţionare pedagogică de către Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământului Preuniversitar (CNFP).

Persoanele interesate pot obţine detalii suplimentare despre acest proiect, accesând www.rifse.uaic.ro

Cursurile de formare continuă destinate viitorilor beneficiari, disponibile în noul format

Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului REŢEA INTERREGIONALĂ DE FORMARE ÎN SISTEM E-LEARNING A CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR (RIFSE) în luna iunie s-au concentrat asupra prelucrării şi transpunerii pe platforma e-learning a celor 36 de cursuri, revizuite în funcţie de rezultatele analizei nevoilor de formare a potenţialilor beneficiari. Într-o primă etapă, atingerea acestui obiectiv presupune convertirea în format HTML a suporturilor de curs. Pentru operativitateaşi eficientizarea acestui procedeu, experţii au primit sugestii referitoare la structurarea optimă a materialelor de curs în cadrul unei şedinţe care s-a desfăşurat în sala D 206 miercuri, 15 iunie, în corpul D al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.
Întregul program de formare va fi transpus pe platforma Blackboard Academic Suite, aflată în dotarea solicitantului - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iaşi). Aceasta oferă suportul tehnic care permite dezvoltarea cercetării interdisciplinare online, precum şi posibilitatea de îmbunatăţire a procesului de predare-învăţare. Astfel, este facilitată diseminarea celui mai bun conţinut formativ, contactul, în timp real, cu alţi membri ai grupurilor de lucru, precum şi supervizarea stadiului de parcurgere a suporturilor de curs. 
Atât tutorii, cât şi participanţii la sesiunile de pregătire disponibile în cadrul proiectului vor avea acces la materialele de studiu prin intermediul unui cont individual, deschis odată cu începerea activităţii de formare.

Curricula Programului de formare continuă transpusă pe platforma e-learning

În luna mai proiectul REŢEA INTERREGIONALĂ DE FORMARE ÎN SISTEM E-LEARNING A CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza„ din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos„ din Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare„ din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ a intrat într-o nouă etapă. Pe baza concluziilor obţinute în urma analizei nevoilor de formare a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi şcolar, experţii instituţiilor partenere au actualizat programele şi cursurile dispozitivului de formare continuă în scopul  adaptării şi portării acestora în platforma e-learning. 
Această activitate s-a derulat, concomitent, pe două coordonate. S-a urmărit, într-o primă fază,  revizuirea conţinutului curricular ca atare al cursurilor, prin corelarea cu rezultatele privind disponibilitatea, motivaţiile şi nivelul competenţelor digitale ale cadrelor didactice care formează populaţia ţintă a proiectului. Ulterior, programele şi cursurile au fost supuse unui proces de adaptare tehnică, în conformitate cu cerinţele didactice, dar şi cu şi particularităţile sistemului de formare e-learning.

Activitatea de analiză a nevoilor de formare ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, la final

Proiectul “Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” (RIFSE), implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza„ din Iaşi şi partenerii săi (Universitatea „Dunărea de Jos„ din Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare„ din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ) s-a desfăşurat, în luna aprilie, pe câteva coordonate determinante pentru configurarea activităţilor operaţionale viitoare.

Un prim obiectiv l-a reprezentat finalizarea activităţii de analiză a nevoilor de formare ale potenţialilor beneficiari (învăţători, educatoare, institutori din mediul rural). Aceasta s-a desfăşurat în perioada noiembrie 2010 – aprilie 2011, prin aplicarea a aproximativ 1200 de chestionare, în judeţele instituţiilor partenere si al beneficiarului. Procesarea calitativă şi cantitativă a datelor a urmărit obţinerea informaţiilor relevante pentruselectarea grupului-ţintă şi organizarea programului de formare în sistem e-learning.

S-a constatat că, din totalul subiecţilor, o proporţie semnificativa îndeplineşte un criteriu important de eligibilitate, având mai puţin de 30 de credite din cursuri de formare continuă în ultimii trei ani. Interpretarea datelor indică şi atitudinea favorabilă a învăţătorilor/educatorilor pentru participarea pentru o perioadă de un an la un program de formare continuă e-learning.

Rezultatele obţinute în cele patru centre universitare (Iaşi, Galaţi, Suceava şi Oradea) au fost diseminate în rândul persoanelor interesate – conceptorii de cursuri de la cele patru universităţi – în cadrul unei videoconferinţe comune organizate la sediul beneficiarului pe 29 aprilie 2011. Aspectele semnificative au fost sintetizate sub forma unuiraport asupra nevoilor de formare şi calificare ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, document care va putea fi consultat şi descărcat de pe pagina web a proiectului (www.rifse.uaic.ro).

Programul de formare va fi redefinit în acord cu rezultatele analizei de nevoi, de formare şi de calificare pe piaţa muncii a grupului ţintă. Astfel, până în luna iunie, 36 de cursuri pentru formarea continuă şi programele acestora vor fi revizuite, ţinându-se cont de disponibilitatea, motivaţiile şi nivelul competenţelor cadrelor didactice pentru o formare în sistem e-learning.

Demararea activităţii de prelucrare şi interpretare a datelor furnizate de chestionarele pentru analiza nevoilor de formare

Proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” (RIFSE) a intrat, începând cu luna martie, într-o nouă etapă.

Cele peste 1200 de chestionare aplicate la nivelul celor cinci instituţii partenere vor furniza  datele necesare analizei nevoilor de formare a potenţialilor beneficiari (învăţători, educatoare, institutori din mediul rural). ISJ Iaşi şi ISJ Neamţ au facilitat completarea a câte 300 de chestionare. Conţinutul acestora va fi prelucrat şi analizat statistic de către o echipă de experţi a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza ” din Iaşi. Procesul de prelucrare se aplică şi celor 200 de chestionare colectate de fiecare universitate-parteneră: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi , Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea.

Rezultatele activităţii de analiză şi interpretare a datelor au rolul de a contura specificul nevoilor de formare şi calificare al grupului-ţintă. Ele se vor regăsi într-un raport, accesibil pe site-ul proiectului, la adresawww.rifse.uaic.ro

În funcţie de aceste observaţii va fi îmbunătăţită, în general,  oferta educaţională a  programelor de formare continuă a Departamentelor de Pregătire a Personalului Didactic, dar, mai cu seamă, cea a  programului de formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preprimar şi primar în varianta e- learning ce se va derula prin proiectului nostru.

Activitatea de aplicare a chestionarului în vederea stabilirii nevoilor de formare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar – la final.

Sfârşitul lunii februarie marchează finalizarea unei etape importante în implementarea proiectului „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”. Până la data specificată, fiecare dintre cele cinci instituţii partenere (Universitatea „Dunărea de Jos„, Galaţi,  Universitatea "Ştefan cel Mare", SuceavaUniversitatea din OradeaInspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ) va aplica un chestionar eşantioanelor de respondenţi, învăţătoare şi educatori din mediul rural, în vederea stabilirii nevoilor de formare ale potenţialilor beneficiari.  Informaţiile obţinute se vor regăsi în bazele de date întocmite  la nivelul fiecărei instituţii partenere. Începând cu luna martie, acestea vor fi centralizate şi supuse analizei calitative şi cantitative de către membrii echipei de experţi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. 
Rezultatele generate în urma procesului de analiză şi interpretare vor contribui semnificativ la identificarea cadrelor didactice din grupul-ţintă care întrunesc criteriile de eligibilitate pentru participarea la un program elaborat de formare în sistem e-learning. În acelaşi timp, evaluarea nivelului de competenţe ale respondenţilor în domeniul TIC şi în principalele domenii psihopedagogice va furniza informaţii pentru conceperea şi revizuirea cursurilor adaptate platformelor e-learning.

Analiza nevoilor de formare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar

În luna ianuarie 2011, în cadrul proiectului „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” (RIFSE) se realizează aplicarea chestionarelor asupra nevoilor de formare a grupului ţintă. Această activitate reprezintă una din etapele activităţii principale „Analiza de nevoi”
În vederea determinării lotului de potenţiali respondenţi, în luna decembrie 2010 şi la începutul lunii ianuarie 2011 s-au adunat şi s-au prelucrat date cu privire la situaţia formării continue a învăţătorilor şi educatoarelor din majoritatea unităţilor şcolare din mediul rural din Neamţ şi Iaşi. Urmare a acestor acţiuni,  s-a decis aplicarea chestionarului pe un eşantion de apoximativ 350 subiecţi din judeţul Neamţ, 650 de subiecţi din judeţul Iaşi şi câte 200 de subiecţi din judeţele în care se află parteneri Universităţile  din  Suceava, Galaţi şi Oradea.
Analiza nevoilor de formare ale potenţialilor beneficiari are un dublu scop
permite identificarea cadrelor didactice din învăţământul preprimar şi primar eligibile pentru un program de formare în sistem e-learning;
furnizează informaţii utile pentru dezvoltarea şi ameliorarea programului de formare propus, în acord cu nevoile identificate. 
Având în vedere că este vorba despre un program de formare în sistem e-learning a educatoarelor şi învăţătorilor din mediul rural, chestionarul pentru analiza de nevoi va permite evidenţierea percepţiilor potenţialilor beneficiari cu privire la avantajele/oportunităţile şi dificultăţile/ameninţările unei astfel de formări. Evaluarea nivelului de competenţe ale respondenţilor în domeniul „Tehnici informaţionale computerizate” (TIC) şi în principalele domenii psihopedagogice ne va furniza informaţii pentru conceperea şi revizuirea cursurilor adaptate platformelor e-learning.

ANUNŢ

Pe data de 1 septembrie 2010, a demarat Proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor universitare din învăţământul preuniversitar”. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, în calitate de solicitant, va demara acest proiect pe o perioadă de trei ani, împreună cu alte 5 instituţii partenere: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.

Proiectul, finanţat prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) a Fondului Social European, are ca obiectiv principal dezvoltarea competenţelor a 1400 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, prin participarea la un program de formare în sistem e-learning, gestionat prin intermediul platformei MEDIA-EC  a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi introdus în oferta educaţională a Departamentelor pentru Pregătirea Personalului Didactic.

Mai multe detalii despre proiect găsiţi aici.

ANUNŢ

Vineri, 12 noiembrie, de la ora 10.00, în Sala Senatului Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (Corpul A) va avea loc lansarea oficială a proiectului POSDRU Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Evenimentul va avea loc în cadrul unui seminar naţional, care se va desfăşura în perioada 12-13 noiembrie. În cadrul unor workshop-uri şi ateliere demo se vor discuta, printre altele, problemele specifice formării în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preprimar şi primar, precum şi elemente preliminare ale analizei de nevoi care se va desfăşura în perioada următoare în cadrul proiectului.

La lansare vor participa membri ai conducerii Universităţii Alexandru Ioan Cuza, reprezentanţi ai OI POSDRU Nord-Est, reprezentanţi ai instituţiilor partenere din cadrul proiectului – experţii formatori, reprezentanţi din partea CNFP, persoane direct interesate de activităţile proiectului (grup ţintă), membri ai echipei de implementare a proiectului şi alţi stakeholderi.

Proiectul Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar”  este implementat de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în parteneriat cu UniversitateaDunărea de Jos Galaţi, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi îşi propune să contribuie activ la dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar (primar şi preprimar) prin participarea acestora la un program de formare continuă în sistem e-learning, acreditat şi introdus în oferta educaţională a Departamentelor pentru Pregătirea Personalului Didactic.

Pntru a afla programul detaliat al proiectului, daţi click aici.

 

LANSAREA PROIECTULUI
„REŢEA INTERREGIONALĂ DE FORMARE ÎN SISTEM E-LEARNING A CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR”

Pe 12 şi 13 noiembrie 2010, la sediul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, corpul A, Sala Senat, a avut loc lansarea oficială a proiectului Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Evenimentul a constituit de asemenea debutul lucrărilor unui seminar naţional, în cadrul căruia s-au analizat problemele specifice  formării în sistem e-learning a caderlor didactice din învăţământul preprimar şi primar şi au fost definite elemente preliminare ale analizei de nevoi care se va desfăşura în perioada următoare în cadrul proiectului. 
La lansare au participat membri ai conducerii Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, d-l Dorin Roşca din partea Centrului Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar, reprezentanţi ai instituţiilor partenere din cadrul proiectului, experţii formatori, membri ai echipei de implementare a proiectului şi alţi stakeholderi. 
Proiectul se va desfăşura pe perioada a trei ani (2010-2013) şi este implementat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în parteneriat cu Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ. 
Obiectivul principal îl reprezintă dezvoltarea competenţelor a 1400 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar (primar şi preprimar), prin participarea la un program acreditat de formare în sistem e-learning, introdus în oferta educaţională a departamentelor pentru pregătirea personalului didactic


REŢEA INTERREGIONALĂ DE FORMARE ÎN SISTEM E-LEARNING A CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Luna decembrie a implicat derularea uneia dintre activităţile majore ale proiectului RIFSE: analiza de nevoi a grupului ţintă. În acest sens, doi parteneri – Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi – au derulat o acţiune de evaluare preliminară a stadiului de dezvoltare profesională a potenţialilor beneficiari ai proiectului. 
În vederea realizării scopului acţiunii menţionate s-au adunat date cu privire la activităţile de fomare continuă a învăţătorilor şi educatoarelor din toate unităţilor şcolare din mediul rural din judeţele Neamţ şi Iaşi. 
La finalul procesului de screening şi de prelucrare a datelor rezultate se va obţine o imagine de ansamblu asupra cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar potenţial participante la viitoarele activităţi prevăzute să se desfăşoare în cadrul proiectului. Acestor persoane urmează să li se aplice, începând cu luna ianuarie a anului 2011, un chestionar în vederea identificării nevoilor de formare şi de calificare pe care le poate oferi proiectul RIFSE.

 

Perfecționare profesională în condiții avantajoase prin proiectul

“Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” 

Programul-pilot de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul primar şi preprimar se află în plină desfăşurare, până în luna mai. Cei 200 de participanți, educatori și învățători din județele Neamț și Iași urmează de la distanță cursurile modulului TIC, prin intermediul platformei BlackBoard, aflată în dotarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Acest lucru a fost posibil datorită subvențiilor primite de beneficiari, care au putut să își achiziționeze calculatoare și dispozitive de conectare la Internet.

Programul de formare E-UNIVERSITARIA, lansat prin proiectul “Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” reprezintă o noutate în sistemul românesc de învățământ primar și preșcolar. El se adresează primordial unui grup țintă cu o mobilitate mai redusă, aflat la distanțe mari de furnizorii de formare și poate deveni valabil pentru cadrele didactice din întreaga țară, datorită strategiilor și mijloacelor de predare care presupun delocalizare, desincronizare și virtualizare.

Acest obiectiv se configurează în etapa următoare de implementare a proiectului, când alți 1200 de beneficiari vor avea posibilitatea de a urma,  în perioada august 2012-iulie 2013 modulul TIC şi alte două module de formare. Pe lângă subvenţii lunare, toți participanţii vor primi atestate de formare continuă a personalului didactic, precum şi credite profesionale transferabile.

Procesul de selecţie va începe în luna mai, desfășurându-se atât la nivelul județelor în care activează instituțiile partenere (Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ), dar și în județele limitrofe: Galați, Tulcea, Vrancea, Brăila - pentru Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, Botoșani și Vaslui - pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est .

Persoanele interesate vor putea afla toate informatiile necesare despre criteriile şi calendarul procesului de preselecţie accesând site-ul proiectului: www.rifse.uaic.ro 

Admitere


3500 de laptopuri și tablete pentru viitorii studenți ai USV
La FSE vei avea acces la burse Erasmus, facultatea are peste 25 de acorduri care vor deschide oportunități de învățare în spații educaționale europene.
Pe parcursul studiilor studenții pot beneficia de burse de performanță, burse de merit, burse sociale sau burse de voluntariat.

PROMEHs

PROMEhs

noutatile zilei

De ce să studiezi cu noi? - pentru că USV - FSE va avea grijă să crești și să te dezvolți pe măsura potențialului tău! - pentru că USV - FSE îți...
Program EURO 200 - 2020 Anunt EURO 200 - 2020 Cerere&Declaratie EURO 200 - 2020

Ghidul studentului

ghid_stud

vizitatori

Avem 50 vizitatori online